Peste 3 milioane de britanici au semnat petiția pentru anularea Brexit! Și românii din UK pot semna petiția

Peste 3 milioane de britanici au semnat petiția pentru anularea Brexit! Și românii din UK pot semna petiția

Aproape 3,5 milioane de pașapoarte ale britanicilor ar putea deveni invalide după Brexit!
Suma URIAȘĂ pe care o pierde anual Marea Britanie după Brexit. Economia britanică, puternic afectată
Theresa May a cerut încă o scurtă amânare a Brexit dar Franţa, Belgia şi Spania se opun și vor să scoată Marea Britanie din UE, fără acord, în 12 aprilie

Peste 3 milioane de oameni au semnat o petiție prin care cer Guvenului condus de Theresa May să oprească procesului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Petiția îi încurajează pe politicienii proeuropeni să ceară organizarea unui nou referendum, potrivit The Guardian.

Textul, postat online pe site-ul Parlamentului britanic, cere revocarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, a cărui notificare, la 29 martie 2017, a lansat în mod oficial procedura divorţului, şi a stabilit data Brexitului la 29 martie.


Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit în decembrie că o ţară poate reveni în mod unilateral asupra deciziei sale de a părăsi UE, fără ca măcar să consulte în acest sens celalte state membre.

Primele semnături au fost strânse în luna februarie, însă numărul acestora „a explodat” în urma declarațiilor făcute de Theresa May, miercuri seara. Premierul a anunțat atunci că britanicii trebuie să ia o decizie.

Petiția poate fi semnată AICI

COMMENTS

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close