Marea Britanie recunoaște că nu are niciun “plan B” pentru Brexit. Ce se întâmplă dacă Parlamentul respinge acordul agreat cu UE

Marea Britanie recunoaște că nu are niciun “plan B” pentru Brexit. Ce se întâmplă dacă Parlamentul respinge acordul agreat cu UE

Urmează un nou referendum pentru Brexit? Liderul opoziției din Marea Britanie, ieșire surprinzătoare după ce s-a ajuns la un acord cu UE
Moment important în Marea Britanie: Premierul Theresa May a adresat o scrisoare națiunii
Cetăţenii UE şi britanici vor continua să călătorească fără vize după Brexit, dar cu anumite condiții

Guvernul de la Londra nu are niciun ‘plan B’ în cazul în care parlamentul nu va aproba acordul privind termenii retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană.

Nu există niciun plan B pentru că însăşi Uniunea Europeană spune că acordul care este pe masă este unul asupra căruia a trebuit să ajungem la un compromis”, a declarat David Lidington, şeful de cabinet al premierului britanic Theresa May, într-un interviu pentru postul de radio BBC, potrivit Agerpres.


Întrebat dacă Londra ar putea amâna Brexit-ul pentru a obţine un acord mai favorabil, oficialul britanic a răspuns: ”Nu este politica guvernului şi chiar nu văd unde ne-ar duce asta pentru că UE şi-a făcut cunoscută poziţia foarte clar”.

Pe de altă parte, fostul ministru al apărării britanic Michael Fallon a afirmat că o amânare a ieşirii Regatului Unit din UE ar fi în interesul britanicilor, astfel că negociatorii pot conveni un ‘acord de divorţ’ mai favorabil.
”Acordul actual nu este unul bun şi avem nevoie de unul mai favorabil. Dacă este posibil să obţinem un acord mai bun, să trimitem negociatorii înapoi la Bruxelles pentru două sau trei luni – chiar să amânăm data ieşirii efective pentru două sau trei luni, atunci cred că acest lucru ar fi în interesul pe termen lung al ţării”, a spus Fallon într-o declaraţie pentru BBC.
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică, la Bruxelles, acordul privind ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra. Regatul Unit devine astfel prima ţară care părăseşte UE.
Acordul de retragere, ce are 585 de pagini, detaliază condiţiile juridice ale ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din UE la 29 martie 2019.
Liderii din UE s-au exprimat de asemenea în favoarea “unei relaţii cât mai strânse posibil” cu Londra după Brexit.
După ce a smuls un acord asupra Brexitului cu UE, premierul britanic Theresa May urmează să facă eforturi pentru a-şi convinge – până la Crăciun – atât ţara, cât şi Parlamentul, de faptul că a obţinut ”cel mai bun acord posibil”.
Apoi May va da seamă, în faţa deputaţilor, despre summitul european care a dat undă verde, duminică, ”acordului retragerii” şi ”declaraţiei politice” cu privire la ”relaţia viitoare”.
O respingere a acordului ar însemna ”o întoarcere la punctul de plecare”, care ”ar deschide uşa şi mai multor disensiuni şi incertitudini”, a avertizat May.
Acordul încheiat după negocieri îndelungate şi dureroase, urmează să fie supus aprobării Parlamentului britanic până la sfârşitul sesiunii – probabil în jur de 10-11 decembrie.
Însă opoziţia laburistă condusă de către Jeremy Corbyn, ”Brexiter”-ii duri din tabăra sa conservatoare a lui May şi micul său aliat agitat – Partidul Uniunist nord-irlandez DUP clamează că vor vota împotriva textului – suplberându-i asfel fragila majoritate de aproximativ zece mandate.
Conducătoarea conservatoare a recunoscut, în faţa interlocutorilor săi europeni, în acest weekend, că nu dispune de o majoritate în Parlament în acest stadiu.
Însă ea a subliniat că intenţionează să-i înfrângă pe deputaţii din Partidul său Conservator, prevenindu-i că jumătate dintre ei îşi vor pierde mandatele în alegeri legislative care ar putea să aibă loc în urma unui vot de respingere a textului, sublinia duminică o sursă europeană.

COMMENTS

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close