UE a decis: Cetatenii din Marea Britanie vor putea calatori, pe perioade scurte, fara vize in UE, dupa Brexit

UE a decis: Cetatenii din Marea Britanie vor putea calatori, pe perioade scurte, fara vize in UE, dupa Brexit

Marea Britanie a transmis că drepturile românilor vor fi respectate indiferent de deznodământul Brexit
Uniunea Europeană încă speră ca Marea Britanie să renunțe la Brexit
Un român din Marea Britanie, blocat într-un ambuteiaj pe autostradă, a aflat că iubita sa murise în accidentul care îngreuna circulația

Parlamentul European a aprobat joi acordarea pentru cetăţenii britanici a dreptului de a călători fără vize pentru scurtă şedere în Uniunea Europeană după Brexit, inclusiv în cazul absenţei unui acord. Această exceptare se va aplica cu condiţia reciprocităţii din partea autorităţilor britanice în cazul cetăţenilor UE şi va fi aplicabilă în toate statele Uniunii Europene, cu excepţia Irlandei, ce are propriul acord bilateral cu Regatul Unit, şi în ţările asociate spaţiului Schengen.

Raportul elaborat de eurodeputatul socialist bulgar Serghei Stanişev a fost adoptat cu 502 voturi pentru, 81 de voturi împotrivă şi 29 de abţineri, potrivit Agerpres.


Noul act normativ european se va aplica din ziua următoare zilei retragerii Regatului Unit din UE. De la data respectivă, cetăţenii britanici nu vor avea nevoie de viză de şedere în UE pentru cel mult 90 de zile în interiorul oricărei perioade de 180 de zile.

Regatul Unit va fi inclus astfel pe lista celor peste 60 de ţări şi teritorii terţe ai căror cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a intra în UE în interes de serviciu, în scop turistic sau pentru vizitarea rudelor şi prietenilor.

Președintele CE, Jan Claude-Juncker a declarat miercuri că Marea Britanie ar mai putea obţine o amânare a procesului de Brexit până pe 22 mai dacă parlamentarii britanici vor aproba acordul privind ieşirea din Uniunea Europeană.

Dacă Marea Britanie poate să adopte acordul de retragere până pe 12 aprilie, atunci UE ar putea accepta o amânare până pe 22 mai”, a declarat Juncker. Președintele Comisiei Europene a avertizat de asemenea că un scenariu de Brexit fără acord este „din ce în ce mai posibil”.

COMMENTS

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close